Mexicooo !

Randul 26 al avionului catre Amsterdam. 410 kg.

Ne-am intalnit seara, dupa serviciu, la terenul unde ne antrenam de obicei pentru a ne imbarca in ceea ce avea sa fie cea mai lunga deplasare a unei echipe de fotbal american din istoria autohtona a acestui sport si totodata una dintre cele mai deosebite experiente cu care ne vom intalni in vietile noastre.

Aveam sa pornim spre Budapesta cu autocarul, iar de acolo urma sa luam avionul catre Mexico City, via Amsterdam. Drumul a trecut destul de rapid pentru ca entuziasmul pentru necunoscut era mare. Unii aveau experienta calatoriilor cu avionul, dar altii aveau sa zboare pentru prima oara. Ne-au crezut pe cuvant ca e absolut normal ca avionul sa zboare putin inclinat spre dreapta si ca n-are nicio legatura cu numarul de kilograre dispuse inegal pe scaune. 

Pentru ca aveam legatura spre Mexic abia peste 5 ore si ceva, cativa dintre noi am iesit sa vedem cum arata capitala Olandei. Aer curat, prajituri bune si oameni relaxati, insa tot nu-s lamurit cu o treaba: nu mi-am dat seama care-i carosabilul si care-i trotuarul! Stiu ca nici la noi soferii nu le prea deosebesc, mai ales cand parcheaza, dar acolo era la nivel de arta ! Masinile umblau peste tot, oamenii la fel si avand in vedere ca in zona aia s-au legalizat plantele "medicinale" cred ca seara-i haos rau!

No..inapoi rapid sa nu pierdem avionul ! 

La aeroport era o coada de filmau olandezii cu telefonaele si injurau printre dinti. Mare noroc ca printre noi se afla cineva care a fost dispus sa puna interesele grupului mai presus decat omenia lui si a modificat putin configuratia delimitatoarelor care conduceau pasagerii catre controlul pasapoartelor. Astfel am ajuns cu totii in fata si am prins legatura catre America. Daca nu era acest erou care prefera sa ramana anonim, probabil am fi ramas in Amsterdam si ne-am fi uitat iar pe noapte la Super Bowl. Nu era o optiune !

Dupa alte 9-10 ore, aterizam in Mexico City! Am fost primiti ca niste vedete (ce si suntem) de catre localnicii care se inghesuiau sa faca poze cu telefoanele si tabletele. De altfel senzatia ca lumea cam intoarce capul dupa noi a persistat pe toata durata sederii acolo. Sper numai sa fi fost motive bune :)

Ne-am urcat in autocar si dupa inca vreo 2 ore eram ajunsi la cazare. Doamne-ti multam !! Ni s-a parut  ca s-a uitat un pic dubios tipul de la receptie atunci cand l-am intrebat de parola de WiFi, dar am zis sa urcam sa ne spalam si sa luam rapid somn ca eram deja de o groaza de timp pe drum. In camera - surpriza ! Flo n-avea unde sa isi puna hainele pentru ca nu exista dulap ! De altfel lipseau mai multe lucuri importante pentru noi, cel mai important dintre ele fiind caldura! Se pare ca in Mexic, pentru ca in 11 din cele 12 luni ale anului mori de cald, nu exista calorifere ! Noi am fost suficient de "norocosi" sa ajungem acolo fix in perioada in care era cel mai frig.

Nu-i nimic! Am schimbat cazarea, WiFi, apa calda, tot ce trebuie (mai putin caldura). 

In urmatoarea zi s-au tras la sorti si grupele, chiar la Universitatea Anahuac, cei care aveau sa fie gazdele majoritatii meciurilor. Din grupa noastra au facut parte  Columbienii de la Titanes Cali, brazilienii de la Belo Horizonte GET Eagles, o alta echipa braziliana, Paulinia Mavericks, dar si mexicanii de la Leones Anahuac. Era timpul sa ne concentram la meciuri.

Continuam cu partea a doua