Pagini

luni, 15 octombrie 2012

Campioni Nationali !!!

14 octombrie 2012 - Returul RoBowl III, Bucuresti

Drumul catre capitala a fost, spre deosebire de alte dati, destul de linistit. Dupa in frangerea din tur, glumele si voia buna s-au mai rarit, concetrarea luandu-le locul. Ne-am cazat intr-un complex sportiv, am mancat seara la un restaurant toti, iar apoi ne-am pus la somn, caci a doua zi ne astepta meciul cel mai important din sezon.

Partida a avut loc in complexul Tei, pe o vreme mohorata si o temperatura scazuta. Bucurestenii s-au ocupat bine de organizarea si promovarea meciului, invitati speciali fiind Roxana Ciuhulescu (ProMotor) si Ionel Danciulescu (FC Dinamo), care a si dat lovitura de incepere si care tine cu Dallas Cowboys deci n-o sa mai vorbesc despre el ! :)

In finala, care s-a jucat dupa cum probabil stiti deja, tur-retur, s-au luat in considerare numarul de victorii. In caz de egalitate, meciul intra in prelungiri (OT), fiecare echipa avand sansa sa marcheze de la linia de 25 de yarzi.

Timpul regulamentar s-a terminat cu scorul de 14-7 (8-6 la pauza), astfel intrandu-se in prelungiri.

Primul drive ne-a apartinut noua si s-a concretizat intr-un touchdown (TD), iar apoi defensiva a intrat pe teren pentru a inchide meciul printr-o interceptie ( 7 de-a lungul partidei ).

Bucurie enorma, dupa doua finale consecutive pierdute, a venit si momentul nostru ! Am demonstrat ca prin abitie, seriozitate si multa munca se pot obtine lucruri marete !



S-a jucat si cu gandul la cei ce n-au putut face deplasarea alaturi de noi din cauza unor accidentari, mai exact #12 Iura Nuca si #93 Dan Crasnic. Absenta lor ne-a dat un motiv in plus sa ne mobilizam si sa dam totul pentru a aduce trofeul cu noi acasa.

Mai multe fotografii din timpul meciului puteti gasiti AICI, iar cu bucuria de la final AICI.

Copyrights foto: Laura Nicolescu / Cluj Crusaders.





sâmbătă, 13 octombrie 2012

Catre finala

Si am plecat catre Bucuresti. De fapt chiar in momentul asta suntem pe autocar.

A doua mansa a finalei campionatului Romaniei se va disputa maine,14 oct, intre Bucharest Rebels si Cluj Crusaders.



luni, 8 octombrie 2012

Turneu Flag Footbal Etapa I

Dupa mai multe saptamani de antrenamente in care copiii din clasele a III-a si a IV-a ale Transylvania College au invatat regulile de baza ale fotbalului american varianta non contact, pe terenul de fotbal de langa cartodromul din cartierul Gheorgheni au avut loc primele meciuri intre cele trei echipe formate, Jaguars, Lions si Tigers.

Asistati de pe margine atat de antrenorii lor cat si de jucatorii de la echipa de seniori, elevii s-au intrecut in faze spectaculoase si touchdown-uri numeroase, spre deliciul parintilor veniti in numar mare sa-i sustina.

Asadar, dupa prima etapa echipa Jaguars se afla pe primul loc cu doua victorii, zero infrangeri, urmata de Tigers cu o victorie, o infrangere si Lions cu zero vicotrii, doua infrangeri.

Urmatoarea etapa va avea loc in aceeasi locatie, sambata 20 octombrie, cu incepere de la ora 9:30.

joi, 4 octombrie 2012

Flag football la Transylvania College

CS Cluj Crusaders impreuna cu Transylvania College, desfasoara un program de popularizare a fotbalului american, unic in Romania.

Trei voluntari de la echipa de seniori vor pregati 50 de copii din clasele a III-a si a IV-a pe parcursul a sase saptamani sa joace varianta non-contact a acestui sport, denumita "Flag Football". Dupa cea de-a treia saptamana, vor avea loc in fiecare weekend meciuri intre cele trei echipe, Jaguars, Tigers si Lions.

Prima partida va avea loc in data de 6 octombrie, pe terenul de fotbal de langa cartodromul din cartierul Gheorgheni.

Cateva IMAGINI de la antrenamente.

luni, 1 octombrie 2012

RoBowl III - Tur

Finala Campionatului National de Fotbal American (CNFA), s-a desfasurat duminica, 30 septembrie si a adus fata in fata echipele Bucharest Rebels si Cluj Crusaders. Clujenii participa pentru al treilea an consecutiv in RoBowl, dupa ce in precedentele doua stagiuni au iesit vicecampioni.

Rebels este o echipa relativ noua in peisajul fotbalului american, insa asta nu inseamna ca sunt neexperimentati, majoritatea dintre ei activand in trecut la o alta echipa din capitala, Bucharest Warriors.

Meciul s-a desfasurat pe terenul de fotbal din Apahida, la 14 km de Cluj-Napoca ( conform google maps ). In Cluj, se pare ca toate terenurile erau ocupate duminica la ora 10, asadar a fost nevoie de alte solutii. Primarul Apahidei, domnul Grigore Fati, a fost cel care a facut ca meciul sa se poata desfasura, punand la dispozitie terenul pe care in mod normal joaca echipa locala.

Vreme numai buna pentru fotbal american, tribunele pline si galagioase, o brigada formata din cinci arbitri si doua echipe foarte motivate care incearca sa-si adjudece al treilea trofeu national pus in joc.

Rebels deschid primii scorul printr-o pasa in endzone-ul clujean, insa nu reusesc si conversia. Crusaders raspund printru touchdown si o conversie de 2 puncte, scorul fiind de 8-6. Ambele echipe mai puncteaza o data si Crusaders incep sfertul patru in avantaj 16 - 12. O noua rasturnare se produce in ultima parte a jocului cand Rebels modifica tabela de doua ori, scorul final fiind 16 - 26 pentru bucuresteni.

Asadar, in meciul retur care va avea loc in 14 octombrie, ora 10:30 pe terenul de rugby din incinta Complexului Studentesc Tei, Bucuresti, Cluj Crusaders va trebui sa castige la cel putin 10 puncte pentru a fi campioni nationali pentru prima oara. 

Usor nu va fi, dar nici imposibil !

luni, 27 august 2012

Cluj Crusaders vs Bekescsaba Raptors

 A venit si ziua marelui meci, ziua primului meci international de fotbal american organizat la Cluj. O zi care va ramane in memoria sustinatorilor echipei si a iubitorilor de sport in general.

Vicecampioana Romaniei, Cluj Crusaders, joaca impotriva celor de la Bekescsaba Raptors, la randul lor proaspat vicecampioni in tara vecina.

O mica dar importanta precizare insa: Ungaria are 3 divizii pe cand la noi exista 9 echipe in toata tara, iar in fiecare an participa in competitia interna un numar variabil de formatii. Principala cauza a dezvoltarii acestui sport intr-un ritm ... sa-i spunem mai putin alert, este lipsa banilor. Pentru cine nu stie inca, majoritatea jucatorilor de la noi isi platesc singuri transportul, cazarile, echipamentele ( care, fie vorba intre noi, nu sunt foarte ieftine).

Ziarele locale scriu ca este cea mai calda zi din ultima suta de ani, temperatura inregistrata fiind de 38,5 grade. Din cate stiu, valorile astea sunt masurate la umbra asa ca nici nu vreau sa ma gandesc cate grade erau la soare la ora 14, atunci cand se disputa meciul. Cu toate astea au fost prezenti in tribune sau la umbra copacilor din imprejurimi in jur de 100 de spectatori.

Raptors aduce la Cluj o echipa bine inchegata, jucatorii mai tineri integrandu-se perfect alaturi de veterani. Meci frumos, cu multe faze spectaculoase si cel mai important, curat !

Crusaders invinge cu 50 - 22 echipa maghiara si asteapta acum inceperea CNFA (Campionatul National de Fotbal American), la mijlocul lunii septembrie.

Dupa RoBowl III (finala campionatului), va avea loc a doua editie a Cupei de Vest, competitie la care vor lua parte in acest an Timisoara 89ers si Bekescsaba Raptors.

Copyright imagini:  Rus Daniel, Vlad Cupsa si Elena Carcoana.


Imagini VIDEO de la meci in cadrul emisiunii Presing de la Alpha TV Cluj, moderata de Marius Tuhut. (min 37:37)


joi, 23 august 2012

Crusaders la Transilvania Live si Radio Impuls

 O parte din jucatorii nostri vor fi prezenti maine, 24 august, la ora 9:30 la Transilvania Live, in cadrul emisiunii Prima Stire, moderata de Anca Dinu si Andi Daiszler.

De asemenea, tot maine, de la ora 9, vom avea reprezentanti si la Radio Impuls.

In ambele emisiuni se va discuta atat despre meciul international de sambata, cat si despre planurile de viitor ale echipei.

Puteti urmari emisiunile si online:
Transilvania Live
Radio Impuls

miercuri, 22 august 2012

Meci international la Cluj !

Clujul gazduieste sambata, 25 august, primul meci international de fotbal american din istoria sa !

Cluj Crusaders intalneste vicecampioana Ungariei, Bekescsaba Raptors intr-un meci de pregatire pentru campionatul national care va incepe la mijlocul lunii septembrie.

Partida se va disputa pe terenul de rugby din incinta Parcului Sportiv Universitar "Prof. dr. Iuliu Hatieganu", cu incepere de la ora 14:00.

Sustine dezvoltarea sportului clujean !


Eveniment Facebook

luni, 7 mai 2012

Romania - Turcia

La fel de prompt ca si articolul din Prosport, adica la o saptamana de la eveniment, vine si postarea mea !

Dupa doua antrenamente la nivel regional si alte doua la nivel national, Team Romania intalneste reprezentativa Turciei pe data de 5 mai 2012 la Clinceni.

Am plecat din Cluj in dimineata zilei precedente meciului, pentru ca se anunta antrenament seara unde urmau sa fie puse la punct ultimele detalii tactice si organizatorice. Am fost strigati pe rand pentru a ne primi echipamentele cu care urma sa jucam marele meci. Primul de altfel din istoria acestui sport in tara noastra, la nivel de echipe nationale!


Numerele din pacate au fost date in ordine aleatorie, asadar sper ca voi avea mai mult noroc data viitoare, in cazul in care voi mai fi convocat la actiunile reprezentativei Romaniei.

Am fost cazati la un hotel din Bucuresti, care sincer arata mult mai bine in realitate decat in pozele pe care le-am vazut pe net cu cateva zile inainte.

Si vine ziua cea mareee. Ne trezim, luam micul dejun si-o taiem spre teren. In vestiar lumea concentrata, cu mici exceptii desigur, ca altfel nu suntem sanatosi. Ne aliniem pe coridorul care duce pe teren noi in stanga turcii in dreapta. Cateva schimbari de priviri mai tarziu, intram pe teren in aplauzele celor 2-300 de oameni prezenti la meci. Se intoneaza imnurile celor doua state si jocul e gata sa inceapa!
La fel cum se poarta in fotbalul autohton, avem si aici parte de arbitri straini, dar de data asta din alt motiv. La noi exista prea putin oameni care sa stie perfect regulamentul. Si asta pentru ca, in Romania, fotbalul american este inca privit ca un sport ... sa-i spunem exotic. Pe de alta parte regulamentul este destul de stufos. Mai exact 197 de pagini ! Curajosii il pot descarca de AICI .


Si incepe si meciul. Turcii pun rapid puncte pe tabela, experienta net superioara vazandu-se destul de usor.
Turcii  joaca fotbal american de la inceputul anilor 90 si au 8 ani de antrenamente cu  echipa nationala. Ca sa nu mai spun ca cel putin o data pe an se organizeaza sesiuni de coaching si cantonamente cu invitati din NFL si NCAA. Si se vede !

Quarterbacks inalti si completi, runningbacks agili si bine claditi, linebackers fantastici, toti au jucat relaxat si foarte curat !
Center-ul nostru abia ca apuca sa dea snap-ul si turcul sarea peste el, ca la capra noua, si punea mana pe QB. Dar deh ... fotbalul american e un sport spectaculos !

Ca sa va faceti o idee despre statura baietilor, va invit sa urmariti imaginea alaturata! Baietii astia doi erau adversari directi ! Si va spun eu, nici Sandu al nostru nu-i mic de inaltime. Mai exact 1.85 !

In fine, meciul s-a terminat 61-0 pentru Turcia, scor care nu ne face decat sa tragem si mai tare la antrenamente si sa incercam sa devenim o echipa competitiva pe plan international. Dar mai este mult pana departe avand in vedere ca, in tarile vecine sportul este mult mai dezvoltat ca la noi. Dau exemplu Ungariei unde nu doar ca au un campionat, dar au chiar mai multe divizii !

Au fost prezenti in tribune, printre altii, Presedintele Federatiei de Fotbal American si Ministrul Sportului, bineinteles, ai lor, caci Clinceniul e prea departe de Bucuresti ca sa vina si ai nostri. Se vede unde se vrea cu adevarat sa se faca treaba !

Printre discursuri cu caracter electoral, am aflat ca noi am fost tot timpul, de-a lungul istoriei, prieteni cu turcii ! Nici acuma nu-s sigur ca domnul ministru stia exact in ce tara se afla !! Si am primit si o invitatie de a juca anul acesta meciul retur, in Turcia ! Pana atunci speram sa revina si TE-ul nostru, Dan Crasnic, care din motive medicale a ratat deplasarea la Bucuresti.


Pe final, ii multumesc lui Tony Rodriguez pentru fotografii - muchas gracias, cabron !


Pe agenda Crusaderilor urmeaza meciul impotriva celor de la Shark Warriors, o echipa formata din jucatorii echipelor Constanta Sharks si Bucharest Warriors. Meciul este disputat in cadrul zilelor Clujului.

27 Mai, Parcul Babes, ora 12, intrarea libera, prezenta obligatorie !



P.S. Mesaj pentru Raul Siladi de la TM 89ers:  Serios - cum ai ajuns cu cutitul la dusuri ???

duminică, 8 aprilie 2012

Crusaders & 89ers la Oradea

Cluj Crusaders si Timisoara 89ers, impreuna cu coordonatorul ofensiv al reprezentativei Romaniei, dl Alexander Klein, s-au intalnit in apropierea municipiului Oradea pentru un antrenament comun in vederea pregatirii meciului contra reprezentativei Turciei de pe 5 mai.

Conditii meteo foarte bune, teren bunicel si energie ceva mai multa decat la antrenamentul de langa Bucuresti, dupa doar 150 km parcursi.

Au participat si cativa jucatori care nu fac parte din echipa nationala, de fapt Team Romania ( pentru ca nu exista inca o federatie ), printre care un mexican - Antonio al nostru si un american - Gary al lor !

S-a lucrat mai mult pe schemele de atac, asadar nu voi putea da prea multe detalii, eu avand profil defensiv.

Echipa ofensiva a fost echipata cu tricourile de deplasare ale timisorenilor, iar cea defensiva a purtat tricouri cu Redskins ! Glumesc :) , defensiva a avut tricourile de antrenament.

Antrenorul Klein a desemnat si jucatorul zilei in persoana clujeanului Florin Oltean, acesta facandu-se remarcat prin sarjele sale de senzatie !



Multumesc pentru foto #42 Alex Bradea !

duminică, 1 aprilie 2012

Antrenament la nivel national

31 Martie 2012 - ziua in care s-a reunit pentru prima data echipa reprezentativa a Romaniei la fotbal american!

Dupa cateva saptamani in care s-au pus la punct detaliile de natura organizatorica, a sosit momentul in care toata tara s-a reunit pentru primul antrenament comun din istorie, in vederea pregatirii meciului contra echipei Turciei, meci care se va disputa in data de 5 Mai 2012.

Majoritatea echipelor au trimis cei mai buni jucatori de nationalitate romana sa se antreneze impreuna sub comanda antrenorului principal, dl. Rafael Ruiz.

Noi ne-am trezit cu noaptea in cap si la 3 dimineata, cand oamenii ieseau de prin cluburi, ne-am intalnit in fata Casei de cultura a studentilor si am pornit la drum. Problema principala nu a fost faptul ca am calatorit cu bagajele printre noi pentru ca microbuzul care ne-a transportat nu avea remorca. Adevarata provocare a fost sa ne antrenam dupa cele 7 ore de stat in aceeasi pozitie !

Nu stiam exact unde se afla terenul pe care urma sa se intample toata actiunea. Noroc cu indicatoarele de pe margine, caci GPS-urile baietilor aratau trasee diferite. Important e ca, pana la urma, am ajuns unde trebuia. Primii ! Scurt popas in bombele pardon ... toaletele ecologice de langa stadion si eram gata de treaba !

Vant puternic la Clinceni, localitatea din apropierea Bucurestiului care ne-a gazduit pe parcursul celor cateva ore de antrenament. Vant atat de puternic incat sa arunci o pasa precisa sau sa intelegi ce spun ceilalti fara sa te apropii de ei era o adevarata provocare !

Pentru cine nu stie ( marturisesc ca era o necunoscuta si pentru mine pana sa ajung acolo), comuna are mai multe baze sportive si mai multe (!) echipe de fotbal. Si dupa modelul marilor stadioane ( Allianz Arena, Amsterdam Arena ) exista, bineinteles, Clinceni Arena - un stadion micut dar cochet, gazon bine intretinut si apa calda la vestiare ( cei ce n-au mai apucat-o vor trebui sa ma creada pe cuvant ! ).

S-a convenit asupra terminologiilor, s-a facut o incalzire scurta, s-au facut exercitii specifice fiecarui post, ne-am cunoscut intre noi, una peste alta un antrenament util si o experienta placuta.

Pe agenda urmeaza antrenamentele regionale, cei din sudul tarii urmand sa se antreneze la Constanta, iar Cluj Crusaders si Timisoara 89ers la Oradea.

Multumesc pentru foto #90 Sandu Oltean !